Cu practicarea sportului în mod serios e bine să aşteptăm până la vârsta de 7 ani

Cu practicarea sportului în mod serios e bine să aşteptăm până la vârsta de 7 ani
adaugat

Adaugat la Mar. 07

Conform unor studii efectuate de cercetători, părinţii care îi obligă pe copii să facă sport de performanță cât mai repede, mai mult daunează decât să facă ceva util.

Mulţi părinţi trăiesc cu impresia că un lucru bun pe care îl pot face copilului e să-l ducă cât mai devreme să facă un sport în mod serios, că în acest mod se mişcă şi învaţă să facă activităţi în echipă, etc. Astfel, foarte des putem vedea copii de patru ani, care-şi petrec duminica pe terenul de fotbal, iar părinţii sunt fericiţi că micuţul are toate şansele (gândesc ei) să fie sportiv de elită.

Însă adevărul este că acest lucru nu e deloc sigur, ci dimpotrivă. Conform noilor cercetări efectuate de Universitatea Victoria, e mai bine să aşteptăm cu sportul de performanţă pentru că în acest fel e mai mică şansa ca micuțului să-i piară cheful de tot sportul. Cercetarea amintită a testat 14 000 de fete şi a ajuns la concluzia că 60% dintre acei copii care s-au apucat de sport de la vârsta de 4-5 ani, li s-a întrerupt cariera sportivă înainte de vârsta de 10 ani. Aceşti copii mici se alătură copiilor de 7-9 ani, care participă la antrenamente speciale pentru a deveni membrii ai unor cluburi. Însă uităm că cei mici trebuie să participe la asta timp de 4 ani, deci e mare probabilitatea ca în acest timp lung să se plictisească de sportul respectiv şi încet-încet să renunțe sau să se sature de sport.

Conform studiilor, vârsta ideală pentru începerea în mod serios şi organizat a unui sport este de 7-9 ani  - dintre aceşti copii numai 30% au renunţat la activitate înainte de vreme.   

Cu practicarea sportului în mod serios e bine să aşteptăm până la vârsta de 7 ani